IES

Societatea International Education Society (IES) a fost înființată în 1997 și în timpul existenței sale a devenit o instituție importantă, specializată exclusiv în certificarea instituțiilor de învățământ, în special a universităților și școlilor secundare și a instituțiilor de învățare pe tot parcursul vieții.


Afilierea IES la Camera de Comerț Internațională.

Suntem membrii Camerei de Comerț Internaționale. Țelul nostru este un sprijin mai larg al certficării IES la angajatori.


Istoria proiectului Certificate

Societatea IES a fost fondată ca o organizaţie succesoare a programului Comunităţii Europene YOUTH. În anii 1993 - 1996 acest program a fost gestionat şi susţinut financiar de proiectul PHARE. A fost realizat ca un proiect comun al Marii Britanii, Poloniei, Irlandei și Republicii Cehe.

Programul YOUTH a fost coordonat de centrala OUVERTURE din Glasgow, și ajutorul metodic a fost acordat de biroul ECOS-OUVERTURE din Budapesta. In cadrul programului YOUTH au fost studiate aspecte legate de inserţia absolvenților instituțiilor de învățământ de diferite tipuri pe piața muncii. Rezultatul studiului a fost, printre altele, constatarea că unul dintre principalele dezavantaje este absența unui document internațional - certificatului care îşi permite titularului lui să se încadreze mai bine atât pe piaţa internațională a forţei de muncă cât şi pe cea internă şi care furnizează angajatorilor informaţiile de calitate nu fiind conținute în diploma clasică sau în alt certificat echivalent. Pe baza acestei constatări, proiectul Certificate a fost pregătit.


Activitate principală a societății IES

1 / IES realizează proiectul Certificate în cadrul căruia instituţiile de învăţământ şi programele lor educaţionale sunt evaluate şi certificate.

2 / IES eliberează certificatele internaţionale pentru absolvenți interesați din instituţii de învăţământ certificate. Aceste certificate sunt folosite pentru a facilita inserţia absolvenţilor pe piața internă și internațională a forţei de muncă.

3 / IES eliberează certificatele internaționale pentru cadre didactice și formatori din instituţii de învăţământ certificate şi necertificate, precum şi pentru formatori independenţi.


Milan Seifert
Chief Executive Officer
seifert@ies-info.com

Zuzana Zlámalová
Executive Director
zlamalova@ies-info.com